Umbra

O umbră, delicată ca o bănuială,
se zbenguie spoind, în alb de opal,
urmele rămase pe trepte de nisip.
Cuvintele de dragoste, scrise pe mal,
le-a luat vântul într-un dans interzis.
Marea fredonează, abia auzit,
cântec de dor.
Freamătul plajei jeleşte ascuns,
sfâşietor,
într-un golf neştiut.
Refractar devenit printr-o ardere mare,
un castel de nisip,
înflorit într-o dimineaţă de dragoste,
ţine ostatică cenuşa iubirii,
nălucă ucisă în focul de soare.
O umbră adie libertate s-aducă.
Marea te îmbrăţişează în alint,
mătasea-i îţi alunecă pe trup.
Te doare că,
în briza răcoroasă, iubirile mint.
Amintirile, răcite acum, îţi cad la picioare.
Păşeşte!

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!