Elena! Nu pleca... Rămâi...

Ai dispărut odată cu iarna cea lungă.
Poate ţi-a fost frig şi...
Nu mai poţi privi
fulgii reci de nea ce plutesc
în sufletul meu.

Am plâns...
Nu mai am lacrimi,
Apoi… am tresărit când ai
reapărut pe razele
vesele ale soarelui strălucitor,
în inima mea.

A venit primăvara.
Au apărut ghioceii iar
irişii mei te-au fixat
pe retină pentru totdeauna.

Aş vrea să rămâi,
chiar dacă arşiţa verii
care vine te va îndemna la o
plutire mai romantică
pe "Aripile Vântului".

Izvorul lacrimilor, pe
care mi le-ai făcut reci,
te va răcori în piscina
sufletului meu.

Nu pleca... Rămâi...

Toamna argintie cu
mireasma roadelor,
nu este departe,
ne cheamă să pregătim hambarele,
să adunăm boabele,
să depozităm amintirile,
să reîncărcăm bateriile
şi să ne asigurăm căldura
sufletului pentru
lunga iarnă a dorului.

Nu pleca... Rămâi...
Rămâi... Te iubesc.

Dar... Drumul ei
Are un singur sens…
Nu se mai întoarce...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, Lacrimi de dor (21 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!