Da

nişte nori mari de uraniu se întindeau
peste mişcările mele
unii şi-au deschis apogeu sau găinării
ori s-au apucat de politică
numai eu dragul meu
te-aştept îngropată într-o stare critică

aproape că te-am lăsat în casă
te-am dat şi cu var că erai
atât de obosit şi de la oboseală
atât de închis la culoare încât ochii mei
peste tine curgeau
smoală

când eu mi te doream în alb
mai mult decât alb te doream de un alb
bizar cu gust de cerneală
şi la sărut cu un pic de iuţeală
dar asta a devenit imposibil oraşul meu
dispare de pe hartă face ciroză
arde

apropiaţii mei tac în tăcerea lor sunt
o aberaţie altfel spusă
un atac la creaţie
dar mie
mie nu îmi pasă dacă tu nu vii
dacă tu nu vii mă vei vedea oricum singura
femeie în viaţă
atât de bătrână în tinereţea ei

singura care se poate-ntreba
ce oameni inumani au dat chibrituri la copii
la copii
la copii şi inima mea ar făcea
zoom şi toată fiinţa mea poetică ar ploua

în orgoliu
nu există dor
există doliu
chiar şi azi

ai tras plapuma zilei numai de partea ta

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!