Aroganţă

Plâng şi firele de praf la moartea mea,
Dar ele nu ştiu ce e durerea,
O lume se sfârşeşte peste ea
O lume ce nu cunoaşte revederea.

Cad plopi înalţi cad şi imperii
Un om moare altul se ridică
În timp ce hedonişti ne predăm plăcerii,
Nu ne uităm când ghilotina pică.

Furnici în vânt noi suntem, veşnicie
Ce ne clădim universuri infinite
Şi toţi jinduind la scaunul de domnie
Uităm să trăim pentru a fi iubite.

În versuri plâng acele vremuri depărtate
Când visam că navighez pe sub tării înstelate
Dar încet-încet corabia lua apă
Şi nu mă mai uitam la bolta înstelată.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!