Colaps gravitaţional uman...

Şi totuşi, ce ne-am face dacă,
urmând legile (nu toate previzibile) ale materiei,
ne-am prăbuşi deodată în noi înşine
cu toate celulele şi atomii noştri,
strivindu-ne materia din noi prin apăsări proprii,
precum se-ntâmplă în black-hollurile din cosmos,
până ce fiecare ajungem a fi
un punct primordial întru totul viu şi inteligent
care, după aceea, va exploda cu violenţă
devenind un fel de univers?...
Atunci poate că ni s-ar topi impurităţile din noi
cu toate laturile lor rele,
iar sufletele ni s-ar transforma în raze orbitoare de cuvinte
suspendate în veşnicie ca un miraj atotputernic,
proliferând miracole infinite şi uluitoare,
căci toţi am fi entităţi zdrobitor de puternice...

Şi totuşi, totuşi...
N-am fi deloc liniştiţi sau fericiţi,
căci atunci s-ar trezi în noi visele vechi
ce ne-ar obseda cu dorinţe nostalgice
de a redeveni fiinţele vremelnice,
pătimaşe şi slabe, veşnic nemulţumite, care am fost la început.
De aceea mai bine să nu ni se întâmple nimic!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!