Plutire

[Exerciţiu de relaxare III]

Să te întinzi încet pe spate într-o barcă,
atunci când simţi că parcă mintea-ţi s-a-necat
şi că ar fi, de-ai strânge-o-n palme, udă leoarcă,
dar o poţi stoarce şi-o poţi pune la uscat.

Să te sărute geana soarelui în palmă,
când al tău braţ vrea să adoarmă-ngreunat
şi simţi a mării unduire tot mai calmă,
când de poveşti îţi este pieptul îngânat.

Să îţi vorbească numai liniştea pe buze,
atunci când zgomotul din tine-a devenit
prea serios, dar învelindu-se în scuze,
el s-ar retrage îmblânzit şi stânjenit.

Laşi buruienile de gânduri să se scurgă
din a ta luntre, ce se leagănă spre cer,
le vezi, când sunete de pian încep să curgă,
evanescenţa, ce-i cuprinsă de mister.

Pe şoapte moi să te aşezi, ca pe o pernă
catifelată, cu miros de trandafir,
iar calmul tandru, inundând lumea internă,
ca luciul apei, va surâde a safir.

Laşi ochii grei şi îmbătaţi, să se închidă
sub diafan păienjeniş de asfinţit,
sub acea vrajă ce alunecă lichidă
şi îţi atinge adâncimi ce-au amuţit.

Când se cufundă chiar şi vâslele în vise
şi-adie luna, deghizată într-un nai,
te simţi un nufăr cu petalele deschise,
plutind pe nori cu suflet cald şi fără grai.

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!