Păşim tăcuţi prin viaţă...

Apleacă- ţi fruntea Doamne, priveşte- n casa mea,
Mă vântură de griji, mă plouă cu speranţă,
Din coşul milei Tale, Tu dăruie- mi de- ai vrea,
Odihnă, stropi cu smirnă şi- un cânt dintr-o romanţă.
O brumă de culori, aşterne- mi la picioare,
Sub tălpi s-aud cum frunza doineste- a nemurire,
Presară- mi tihnă- n suflet, căldură şi mult soare,
Croitu- mi-ai destinul, l-aştept cum se cuvine.

In sufletul pribeag, se plimbă anotimpuri,
Acum e primăvară, e raiul pe pământ,
Adormi, visezi că- i vară şi păsări cântă- n crânguri,
In zori când te trezeşti, pustiu şi frunze- n vânt.
O! Doamne, cât aş vrea din ani toamna să plece,
Cu vară să ne naştem, cu ea când vom pleca,
Un tril de ciocârlii, când drumu- i la răscruce,
Va umple tot văzduhul, in Cer va răsuna!

Păşim tăcuţi prin viaţă, privim a biruinţă,
Tot ce-a fost bun sau rău, in urmă vom lasă,
TU, Doamne, dă- mi putere, sporeşte- a mea credinţă,
Furtuni mereu au fost, minuni s- or intampla!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!