Descântec
Trecea nagoda peste râu,
din visul adormit plecată,
lăsând licornul fără frâu
să bea jăratec din covată.
Înaripat, precum era,
s-a ridicat la cer deodată,
părea un nor de mucava
întins pe cerul fără pată.
Ea l-aștepta sub un gorun,
descântec să-i așeze-n cale,
din mâțișorii de alun
să-i facă frâu pe nicovale.
Din ghindele căzute jos
potcoave noi să-i făurească,
s-ntoarcă râul tot pe dos,
mirată apa să descrească.
Mantaua din zefir, pe mal,
să o ascundă-ntr-o găoace
când fiul nopții din caval
îi va cânta să se dezbrace.
Iar ea, cuprinsă de delir,
să îl aștepte dezbrăcată,
licornul priponit c-un fir
să îi vegheze noaptea toată.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
