Slăvind un colţ de Rai, zis România

Bat clopotele-n turla catedralei,
Vestind un veac de la reîntregire;
Precum în Alba-n Ţara Românească
Şi în Moldova, semn de pomenire.

Croit-au 'naintaşii mândră ţară
Cu-Ardealul alipit la principate,
Cu naţii felurite-ntre hotare,
Trăind neprigonite-n demnitate.

În tot acest răstimp, sărmana gloată,
Decenii de-mpilări, nesiguranţă,
A trebuit să-nfrunte, fără crâcnit,
Păstrând în gând de neclintit speranţă.

Batut-au drum la potentaţii vremii...
De-atâţia ani sătui de mers cu jalba,
Sub steag uniţi, luând destinu-n mână,
Glas dat-au Rezoluţiei la Alba.

Nimeni n-a mai putut să stăvilească
Dorinţa ce ţâşnea din mii de piepturi.
De prin cătune, sate, ori oraşe,
Români cereau întemeiate drepturi.

An după an ne adunăm la Alba
Când suflete ce-i mai curat emană,
Serbând la început de nouă iarnă,
Că bunii noştri-aveau dreaptă coloană.

La veacul ce s-a scurs de la unire,
Cu mic, cu mare-ăst an ni-i datoria,
O cupă să săltam, că-i sărbatoare,
Slăvind un colţ de Rai, zis România!

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!