Frisoane

eram perna mâhnită
de
somnul raţiunii,
palpitaţiile,
tunetele&fulgerele prin norii de puf,
furtuna asta în oglindă,
capu-i peşteră de piatră coborând
pe fundul mării/malul cerului

râdeaţi de slăbiciunea mea;
ascuns în odihna zâmbetului
ca o pătură
peste frigurile lacrimilor
din tot corpul
geometric/lichid
vă simplificam logica
vă iubeam visele(!) nervilor voştri cochilii

apoi pietrele au rămas,
malurile s-au înverzit,
se vor trezi...