Adormit-au zeii

Adormit-au zeii-n ceruri
Şi niciunul nu mai poartă
Grijă pentru omenirea
Ce trăieşte mai mult moartă.

Şi-au luat cu toţii faţa,
Cred, scârbiţi de-a' noastre fapte,
De la cela ce se crede
Singur, nevăzut în noapte.

Astăzi ştiu sigur că Zeus,
Budha şi cu Afrodita,
Mohamed şi chiar Hunab Ku,
Zalmoxis şi cu Damkita,

Moise, Allah şi Mesia
Au lăsat cu toţii garda.
Nepăzită, neînfrânată,
S-a rupt prea devreme zgarda.

Câtă-ntunecime-n lume,
Cine-nvinge, cine-întoarce,
Cine scoate din pierzare,
Sufletele cin' le stoarce?

Cine-mi curăţă iar haina,
Cine capul iar mi-l spală,
Când va fi iar îndreptată
Coloana mea vertebrală?

Natura azi se dezice,
Yin şi Yang nu mai învaţă,
Secretele lumii toate
Se ascund de-a noastră faţă.

Ce s-o întâmpla în lume,
Cin' din urmă se deşteaptă
Şi aduce iar speranţa
Ce-o găseşti pe Calea Dreaptă?

Numai tu, de crezi în tine
Şi cu ajutor pe care
Doar Hristos Îl dă de-a pururi
Dacă ceri şi dai... Iertare!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!