O potriveală

Domn străin poftise ţara şi de neam de împărat,
iar la târg, plecând, boierii ce-au găsit au cumpărat;
să-l întîmpine poporul a ieşit pân-la hotare...
Dumnezeu se îndurase ca să-i dea un vodă mare!

*

Dar Moldova-i locuită de nătângi şi de vicleni
şi-ndelungă fu tocmeala ca boierii moldoveni
să-l înduplece pe despot peste ei să-mpărăţească,
rari fiind, pe-atuncea, domnii cei de viţă-mpărătească.

*

Chezăşia stăpânirii pentru viaţă i s-a dat
şi că-n spiţa lui, pe urmă, tronul fi-va perindat;
o locma din visterie ca plocon având tot anul,
slobod să-şi mai înnădească Vlaşca, bez Teleormanul.

*

Iar legându-se să-ndrepte ce părea că e greşit,
râu de lapte şi de miere ca să curgă negreşit,
"Îmi ajunge – spuse despot –, dreapta mea căutătură,
Slujitori ce tac şi-n mine credincioşi ca în Scriptură."

*

Şi-a ţinut cuvântul ţara, poate încă cu prisos,
Doar a lui făgăduinţe au ieşit, pe rând, pe dos,
şi când el şi cu samsarii ca în rai mi se răsfaţă,
clocoteşte surd norodul străveziu şi supt la faţă.

*

În castelul din Suceava, mânios acum se plimbă;
numai vornicul cel mare stă-naintea lui smerit;
voievodul nici o vorbă cu Bucioc măcar nu schimbă,
iar acesta să-i grăiască nu găseşte nimerit.

*

Mai târziu, păru din zbucium că niţel se potoleşte;
lui Bucioc îi fuse teamă, neghicind ce poate fi,
orişicum se tot frământă şi prin minte răscoleşte;
ca să afle de-are despot, cât n-ar da şi n-ar plăti!

*

"Hei, Bucioc, tu, mare vornic – prinde Vodă ca să zică –
tu eşti mâna mea cea dreaptă şi-mpreună am luptat
ca să ţesem trainic trâmbă de mătase şi urzică,
împletind din rău, în bine, şirul trebilor treptat;

*

din pământ, din iarbă verde am croit o viaţă nouă;
pe făgaşe neştiute îndrumăm tot ce a fost;
prin câmpiile uscate, din senin, cu aur plouă
şi sub aripa lui despot cine n-are adăpost?

*

E aşa ori nu?." "Aşa e!" – prea plecat Bucioc răspunde;
să-i astâmpere pornirea cuteză să zică-apoi:
"Dar de ce te tulburi, Doamne, şi ce cuget te ajunse
când lumina ta s-aprinde înainte, nu-napoi?

*

Domn mai ager şi mai falnic, mai avut-am noi, stăpâne?
Îmbuibând pe toată lumea, milostiv ai fost destul
că nu-i nimeni să nu-şi aibă bucăţica lui de pâine,
ocrotit ca să nu fie ori la vreme nesătul!"

*

"Deci credeam, suspină despot, ca să văd recunoştinţă;
Boierii dădui acelor ce căzură în păcat,
Înţelepţi făcui din oameni ce, lipsiţi de socotinţă,
prigonitu-m-au... şi totuşi, nu e unul împăcat!

*

Tremura Bucioc, dar Vodă neclintit urmă-nainte:
"Pretutindenea se suflă că din jaf mă pricopsii,
când tu ştii cu câtă trudă, cu ce zbatere de minte
vreo cincizeci de milioane de ducaţi agonisii.

*

Te miri ce şi mai nimica! Şi-apoi cine e de vină?
Azi nu poate bani a strânge numai cel ce n-ar voi;
n-am pus piedică la nimeni, ne-voind să cat pricină
şi nici vreme n-am în pravili mucegaiu-a răsfoi,

*

iar o faţă-mpărătească e obraz de tot subţire,
i se cere cheltuială, dacă vrei a n-o păta;
ponegrit de ce sunt, oare, cu atâta-nsufleţire?!"
Grabnic, vornicul răspunde: "Ticăloşi, Măria Ta!".

*

"Unii urlă că dreptatea nu-i decât o vorbă goală,
coate toţi judecătorii pentru galbeni că şi-ar da;
dar mojicii? Făr' de hrană zbier că sunt şi se răscoală!"...
"Nu le place munca, Doamne! Ticăloşi, Măria Ta!"

*

"Pârcălabii, dregătorii, căpitanii de oştire,
popii, dascălii, iznafii, chiar şi sfetnici, de-i căta,
mă cârtesc în taină, gura clevetindu-le-n neştire"...
"Ticăloşi am fost, stăpâne, şi-am rămas, Măria Ta!"

*

"Însă-atuncea – strigă Vodă – totul e ticăloşie!
Putregai domnia noastră şi nevrednici suntem toţi!
Lângă numele lui despot se va scri: "Păcătoşie!"
de boierii săi: o turmă de lingăi urâţi şi hoţi!"

*

Pe-o sofa se lasă despot, chibzuind îngândurat:
"Şi Bucioc, şi logofeţii buni erau de spânzurat!...
Peste veacurile toate voi rămâne de ocară,
cu pecetia ruşinii înfierat voi fi la scară!"...

*

Judecata cea din urmă îi cutreieră prin gând,
de durere, printre gene îi dau lacrime, plângând...
"Despot!... Despot!... Fii un despot mai, vârtos ţinându-ţi firea!
De deasupra frunţii tale izgoni-voi eu bârfirea!".

*

Astfel vornicul grăieşte: "Eu de grijă voi purta
să rămânem doar noi, obştea, ticăloşi, Măria Ta,
căci o cronică de slavă pentru Tine se va scrie,
de mărirea Ta eu însumi stând chezaş ţi mărturie."

*

Mare Domn fu Despot-Vodă, după-acel letopiseţ,
însă piserul ce-l scrise, să arate mai isteţ,
mai adaose pe-o filă, cu putere de la sine,
alte câteva braşoave, cugetând că e mai bine:

*

"Patruzeci de ani, o, Despot!, să fi fost să mai domneşti,
tot n-ai fi-nţeles tu rostul astei ţări moldoveneşti;
stând străin de neamul nostru, cum să-nveţi aşa de iute
zicătoarea: "Orice peşte de la cap întâi se-mpute!"

poezie de Ion Cătină din Almanachul ilustrat 1909 (noiembrie 1908)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!