Dimineţi de lut

Mi s-a prins călcâiu-n scai, când spre stele mă mânai, ca pe-o turmă de iluzii,
Macii sângerau tacit, prea târziu au înflorit, pe o mare de confuzii.

Şchiopătând, printre scaieţi, numai licuricii beţi, de blestemu-atâtor iele,
S-au oprit din luminat şi am stat cu ei la sfat. Aveam zborul în atele.

S-a făcut târziu în noi, ca-ntr-o noapte cu strigoi şi s-au încruntat copacii,
Aruncând cu verde-n sus, suspinau după apus; se hrăneau cu el toţi dracii.

O bucată de-asfinţit, dorul mi-a mărturisit şi l-am aşternut pe gleznă-
Era linişte de rai şi-n câlcâiul meu şi-n scai, numai cucuveaua-n beznă,

Un reqviem mai îngâna, mai murise înc-o stea, tocmai când ploua cu stele...
Vino noapte, să mai uit, dimineţile de lut, când răsar printre zăbrele!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!