Vise pe tarabă
A rămas cuvântul searbăd, iarba a pălit cuminte,
Ca o dulce amintire ce se pierde inocent.
Mă dor brațele și versul de aducerile-aminte
Și mă doare talpa goală care mușcă din prezent.
Tace floarea cea de miere și cum ninge a-ntrebare,
Când atinge caldarâmul, ce-o așteaptă tremurând!
Îi prind galbenul pe umeri, ca să simt cum biata floare
Își așteaptă agonia și să o ascund în gând.
Parcă nici n-au fost poeții laolaltă, prinși în horă,
Versul parcă nu se-aude de atâtea depărtări.
Bate gongu-n buza vremii, anunțând din oră-n oră,
Că s-au rătăcit poeme, pe-anonimele cărări.
Îmi strâng valurile mării într-o salbă de cuvinte-
Au rămas mult prea puține pentru ce aș vrea să spun.
Țin clepsidra-n partea stângă, voi îmi tot umblați prin minte
Și pe fiecare-n suflet, tot încerc să vă adun.
Vara își arată colții, ca un rinocer la pândă-
Parc-aș vrea un pic de iarnă, să mă-mbrace în răcori.
Mi-am dus visele în piață, ''doar Eliza să le vândă''
Că e arșiță în ele și n-au loc la sărbători.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
