Dedicaţie

Dedic acest poem – un cânt,
Celor ce sufletul vă doare,
Durerea, poate vă trage la pământ,
Celor ce nu au alinare.
Ce-s rătăciţi în labirint.
Lăsaţi pastilele la o parte,
Ieşiţi afară, respiraţi adânc.
Luaţi în mână cea mai simplă carte,
Foşnet de frunze, veţi auzi în crâng.
Lăsaţi tristeţea mai departe,
Priviţi la soare-n dimineaţă,
Şi spune-n rugăciune ce te doare,
Creatorul îşi va întoarce faţa,
Dându-ţi pic de forţă şi răbdare.
Simte cât de frumoasă-i viaţa...
Să nu te iroseşti cu plânset,
Fiecare om are-o durere,
Ia-te-n mâni, cu autoritate,
Destinul e-o scumpă avere,
Din strămoşi avem carnet.
Nu te prăbuşi ca barca,
Cu o mână, dar vâsleşte,
Nu întinde tare arca,
Mergi încet, tot potriveşte,
Şi la lume tot zâmbeşte,
Ai trecut momente grele,
Iartă timpul cel durut,
Prin aceste rândurele,
Aşternut-am gând ştiut.
Tot e scris din valurele.

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!