Da
am auzit
luna plângând
uitase să-și despletească părul
în fața nopții trecute
lumina-i palidă
și dezolanta-i căldură
păreau
că aparțin altei lumi
picior de om nu ar fi călcat acel tărâm
aproape că nici mie
nu-mi mai miroase a toamnă
ultimu-i parfum
mă aruncă
în somnul adânc
mă poartă
în punctul cel mai îndepărtat de omenire
solitudine extremă
aerul îl văd mai limpede
dar nu plâng
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
