Invers sonet
cât încă sânge a ființă urlă
necoborând din pământeanul ropot
mai am puținul din înalta surlă...
înfigu-mi umbra-n larma ta de clopot
și rugăciunea mi-o agăț de turlă
bisericii veninde, blândă,-n șopot.
de o eternitate-ncerc te-a scrie
dar nu găsesc spre Paradis cheița,
îți netezești de frunză-n trup rochița
pe sub aceeași ploaie cu sicrie.
ci sunt lăuze nopți ce cuceri-ț-a
nesomnul, alb, pe taine bisturie
să taie morb în plaga timpurie
și să întorc spre tine iar penița...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!
