Nu am pierdut copilăria

Aburi se preling pe frunte, coboară spre calde pleoape,
Ochii să mi-i umezească, în spini să nu se înţepe,
Lacrimile-ncep ca să curgă printre amintiri să-mi sape,
Dând de-a mea copilarie, de iarna de unde-ncepe.

Am şi-acum urme pe gene, de raşini din bradul verde,
Luminiţele stricate, încă mai atârnă-n pom,
Fulgii de vată pe ramuri, albul, nicicând nu-l vor pierde,
Bomboanelor agăţate, le simt gustul fin de rom!

Ţopăi azi, dar nu-s oloagă, viu ţin copilul din mine,
Păpuşilor, strai de cârpă le mai cos în amintirea
Zilelor pe când copilă, fără să mă vadă nime',
Mă ascundeam prin grădină, făcându-le pomenirea.

N-am pierdut copilaria, nici obraznicul copil
Ce-alerga să prindă fluturi, desculţ, pe câmpul cu flori,
Trăieşte în ridul feţei, ochii verzi, suflet umil,
Pănă când spre veşnicire, vom pleca, dar alţi actori!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!