Ne despart pe noi de flori

Nisipul ridicat de vânt
Ne-a astupat din ochi
Şi n-am mai văzut
Cât de curând, cât de curând,
Suflarea lui din când în când
Aruncă depărtarea lată,
Să ţină clipă la distanţă...
Atâtea depărtări şi zări
Azi ne despart pe noi de flori,
Azi sub acelaşi cer plăpând
Când ne e soare, când e vânt,
Când e noroiul peste noi,
Când ne mai spală ochii ploi
Şi fiecare cu-a lui noapte
Vorbeşte şi se ceartă poate
Şi fiecare cu privirea mută
Priveşte dimineaţa slută
Însingurată, bând cafea,
Gândindu-se la vremea rea
Ce trebuie să o străbată,
Cu ochii ce nu văd prin ceaţă.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!