Sufletul nu mi-a rămas gol
chiar dacă ai mușcat din propria umbră
o parte din tine se reface odată cu ea
și nu întârzie să se miște pe liniia impusă
care ne desparte unul de altul
și trecem fără să ne vedem cu inima
chiar dacă ochii ar vrea să spună ceva
e trist că nu ai privit destul
drumul de pe care veneam grăbit.
cuvintele aveau un sâsâit de șarpe
și din prudență nu le-am putut folosi
nici măcar gesturile nu m-au ajutat prea mult
eram într-o sărăcie de mijloace
și posibilități de manifestare directă
sufletul nu mi-a rămas gol
l-am înfășurat în iubirea flămândă
și l-am lăsat să-și caute liniștea.
de acum este cazul trăirii din plin
în casa bogată ce m-a dobândit
cu angoasele mele cu tot
în cercul rotit până la margini
mai mult decât știu
mai mult decât cred
în viclenia unei boli
pe care o vindec.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
