Întru

Ochii nu sunt îndeajuns să treacă
întunericul,
mama m-a născut cu ecoul morţilor
uitat în mine,
fără să-mi spună
că ei
se adaugă la tot ceea ce sunt
şi acest infern în care cresc de-a valma
vagi închipuiri
e doar jocul unui gând
întru noapte şi lumină.
Oare sufletul,
amalgam de idei
şi reacţii de sentimente îşi termină existenţa
sau o să urce la cer?
Dar... care cer?
Mută i-a rămas memoria.