Trista îndoială
Cine-ți șterge rana, Maică Românie?
Nemâncate turme care rup din glie
Pângărind Carpații, Dunărea și marea
Negândind că-ți face pulbere răbdarea?
Cine-ți șterge dorul cel ce aspru doare?
Necioplite umbre fără de onoare
Care-ți varsă bruma în al lor desagă
Închizând izvorul celor fără vlagă?
Cine-ți șterge fierul cel ce-ncins te arde?
Râul nepăsării, foamea din petarde,
Drumul fără-ntoarceri trist și obosit,
Lânceda speranță fără de sfârșit?
Cine-ți șterge teama uneori grăbită?
Haitele de lupi ce te vor rănită,
Ulii ce-și ascut ciocurile-n pradă,
Câinii vagabonzi ce-și fac veacu-n stradă?
Cine-ți șterge fruntea nefiresc de udă?
Laurii dreptății câștigați prin trudă,
Soarele ce-ți zvântă lacrimile triste
Lepădând sudoarea stoarselor batiste?
Cine-ți șterge ochii, Maică Românie?
Cei ce vor să pună codrilor chirie,
Câmpurilor lacăt, râurilor stâncă,
Valurilor vamă, amanet pe luncă?
Cine-ți șterge barba, Maică Românie?
Aurul din pântec ca o ironie,
Dumnezeu cu mila într-o altă lume
Când te-o naște iară sub același nume?
Cine-ți șterge-obrazul, Maică Românie?
Vântu-n primăvară când ușor adie
Și-nroșești de ciudă c-ai albit devreme
Când prin nori lumina o auzi cum geme?
Cine-ți șterge chinul, Maică Românie?
Cei ce-s plini de ură și de dușmănie
Și-altă cale dreaptă n-au găsit să ducă
Decât cârma țării strâmb să o conducă?
Cin' te mai alintă, cin' te mai mângâie
De la fir de păr până la câlcâie?
Ploile și vântul, astea ți-au rămas,
Slujitori cucernici fiecărui ceas!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
