Dor de lacrimile noastre
Tu ai uitat să plângi măicuță,
Eu am uitat să-ți fiu copil,
Ai devenit o bunicuță,
Ne trece timpul inutil
Țin mâna ta la mine-n palme,
Ce dor cumplit am îndurat!
Privirile îți sunt mai calme,
Ai obosit cât ai luptat
Ce bine e să-ți aud glasul!
Mă-ntind alături, ca un prunc,
Acum sunt eu un sprijin, pasul,
Care te poartă pe pământ
Tu doar să-mi spui orice, o vorbă,
Și lasă-mă să te-ngrijesc,
Să te hrănesc cu drag, cu ciorbă,
Acrită-n dorul românesc
Am să te mângâi cu iubire,
Pe fruntea ta săruturi pun,
Îți pun în vers orice trăire,
Să simți ce simt, să știi ce spun
Tu ai uitat să plângi mămică,
Iar eu copil nu pot să fiu,
Dar pot fi cel care-o ridică,
Pe mama lui când i-e târziu
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
