Liniştea divină

Ne pierdem chipurile prin iarbă şi ne sfinţim cu lumânări
Adâncă-i marea şi pădurea şi ochii tăi în ceasul serii
Hai, spune-mi de putem privi sau vom lumina
Până la stele cu sărutarea dintr-o zi
Sunt nopţile de liliac şi verile tot mai încete
Şi plouă cu frânturi de veac,
Crescând petale violete din trupul tău
Şi trupul meu s-a cuibărit în foc, în lumină
Ajungem undeva la zei să cerem liniştea divină
E totul zare zaruri, ploaie la răsărit ne îmbrăţişăm
Corabia a ars în zare şi noi ne sărutăm
Şi stăm în aşternutul de zăpadă.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!