Piano-forte serenissimo
nu știu dacă muzica asta este
ca să-mi amintesc... ca să te uit
și câți pescăruși în mine s-au înecat
câți și-au liniștit moartea luându-mă
drept marea albastră și bună
rămasă într-o așteptare în plin centru
ținta perfectă a imperfecțiunilor ploii
intuiesc cum te încrunți.. cum zâmbești
resimt trecutul meu... asemănarea noastră absolută
strămoșii comuni... jocurile copilăriei adolescente...
déjà-vu-ul are legile lui de nimeni vreodată cunoscute
în singurătate arțarii se umplu cu vrăbii...
fac eforturi... mă autosugestionez
că n-am iubit o nălucă
întâmplarea ta prada perfectă
a ecranului devorator fără scrupule
sustrăgându-te ție însuți
într-o ingenuitate completă
știi de mine în felul tău
în general îți plac ochii mari
nu te dai în vânt după tristețe
și totuși
nefosta noastră poveste te doboară
tocmai de aceea încă!
o vreme ți-am pus
cuvintele mele
ochelarii de viscol
pardesiul Fantôme
câteva iluzii psihologice
scoase din tratatul sterp al afectivității
în care marile dezastre se rezolvă cu sânge rece
în ecuații cu unică necunoscută
m-am dezis un timp de metafore
am luat cireșul ca atare
am așteptat 2-3 fructe
și brusturele l-am văzut
între verde și efect terapeutic
nimic mai mult... cum eu însămi
femeia în rochie galbenă
... galbenă cu câțiva fluturi
nu știu dacă păcatul se măsoară
în schimbări bruște de primăvară
în decalări... în nimicuri
în izgonirea aceasta iremediabilă
a copacului sau a omului
în lăuntru surprinși ca-ntr-o închisoare
nu ne putem reprima marea albastră și caldă
nici țipătul pescărușilor speriați de viață
sensul regăsindu-l în vecinătate
și iată în față
frumusețea supraviețuindu-ne
prelungindu-ne fragilitățile
într-un cântec piano-forte serenissimo
în fapt partitura aceasta nescrisă vreodată
atât de minunată!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
