La sfat cu liniştea

Tresare luna, de pe canapea,
Fulgii zimţuroşi îmi taie timbrul,
Citesc liniştea, pe căt s-ar mai putea,
Dar nu o închid în al ei templu.

Ea e mult mai slabă: se ascunde,
O stropesc, şi - i cer mereu iertare,
Geamătul ei haric, cu mai multe unde,
Scade, geme, scade, şi geamătul dispare.

Iar tresare luna, stele sting curentul
Liniştii, ce zumzăie, ca o albină,
Cineva la cer şi- a regăsit versetul
Biblic, precum biblică e liniştea divină...