Culorile iubirii

La inceput, iubirea e... rupestră
un peţiol verzui pierdut în albele petale,
ce izvorăşte-n prag de primăvară,
ales să răsplătească dragostea maternă,
scutul lăstarului în stadiul de formare.
Apoi, colega jocului din grădiniţă,
cu obrăjori îmbujoraţi şi galbene cosiţe
ce ştie să danseze, să cânte şi recită
despre păpuşi, pisoi şi luminiţe.
Culori frumoase, naturale se-aştern pe coală,
o sinceră lucrare, naivă-n simţuri şi redare,
ce bucură bunicii seduşi de ascultare.
Mai târzior, ochii dictează, apar culori mai multe, clare,
diverse flori, toate reale, se-adună în buchete
şi semnul de-ntrebare
se-ascunde în penumbre, doreşte ascultare.
O, ce-ncântare! Sunt şi nuanţe-n lume,
iar graniţa dintre culori e mare,
aşa dictează simţul, trezit din dormitare,
pe calea maturării ce se iveşte-n zare.
Începe să adune vulcanu-n dezvoltare,
se strîng în cârduri mânjii şi dornci de hârjoană
străbat îndată coasta, pe rute ocolite,
cu graţie-n mişcare şi corpuri oţelite.
Nu ştiu de neputinţă, n-acceptă dominare
şi mintea lor răzleaţă scorneşte noutăţi
ce zdruncină gândirea şi moda o-noiesc
cum le dictează pofta sau ochiul lor isteţ.
Da ce tablou! Culori? Nu poţi să ştii, arată bine,
e-n stilul aruncat din tremurul bărbiei
şi corpul scuturat de zgomotul chitarei, la tobă conectat.
E-o veşnică învălmăşeală în codul de culori
aşa e tinereţea în formă reunită,
ea nu-ţi oferă clipa, să fie zugrăvită.
La margini, clocotul se-aşează în unduire lină,
chimii nedesluşite sudează armonii
ce fug de epicentru în loc mai liniştit
să-ndeplinească rolul de viaţă hărăzit.
Sunt compoziţii multe, culorile sunt vii,
frumoase, ferme-n exprimare,
aşa cum este viaţa în plină afirmare.
Vigoarea creatoare străbate zona lucrului tihnit,
e peisajul lumii de graţie-nsoţit cu gând de conservare
a tot ce-i valoros ca să ferească lumea
de lucrul păcătos.
Pendulul timpului tot bate,
drumul iubirii intră în debleu
deşertul nopţilor înghite nuanţele de curcubeu.
E tot mai rece-n suflet, culorile-s pustii,
doar cenuşiul zilei se simte deranjat
de viul amintirii în minte disipat.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!