Sonet de descompunere
Zadar ființă sângele emană,
e-n oameni existența bând minciună
morminte doar aievea sacru spună
sub cerul ploi ce-au izvodit o rană.
Tăceri de timp, cu miezul de furtună...
În clipa de amor și pământeană
o veșnicie parcă-mi ești sub geană
plătind a Mere-n Luntre împreună.
Păcatul viu, femeie, suie-n racle
ci doar în adormiri dumnezeiești
de mântuire-i adevăr în Clești
prin a eternității habitacle.
La umbre-n rădăcini se descompune
secunda fiartă în deșertăciune...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Maioneză
Comentează! | Votează! | Copiază!
