Notre Dame
La Notre Dame statuile ard sfinte
Istoria se zbate prin tunel
O rog să stea departe de lumină
Să nu rămână speranța fără cer
La Notre Dame din turlă zboară păsări
Cu inima-n credință prin tristeți
Se-aude cântul plâns de îngerul din oameni
Și nu mai știu să număr iubirea dintre vieți
Aș vrea să te ating să-ți fac din rană ora
Pe care s-o opresc în turnul încă-n vânt
Dar bate dinspre ceruri un clopot de uitare
A sângelui prelins din trupuri spre pământ
La Notre Dame lumina arde urma
Privirea în genunchi sărută tălpi și spini
Și-îmbrac în neputință al zilei zor de mâine
Cu dragostea, credința înveșmântate-n crini
la Notre Dame...
...
Trăiesc în creier nu-mi amintesc războiul
Doar ura ambalată-n mucava
Și-un soare blând pe străzile blindate
Ce apărau de galben umbra ta...
poezie de Ileana Popescu Bâldea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
