Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Amsterdam

În portul Amsderdam
Marinarii cântă despre mare,
Despre iluzii, femei și vapoare,
Iar fiecare vis e o rană și doare.
În portul Amsterdam
Mulți marinari dorm cu capul pe masă,
Visând o mamă, visând o mireasă...
Și-n apele negre cad stele gânditoare.


În portul Amsderdam
Sunt marinari care mor
Răpuși de bere, de votcă, de dor
Ori în aprige-încleștări de bețivi.
În portul Amsderdam
Întotdeauna se află-un marinar
Născut într-un ceas amar,
În niște zori dușmănoși, corozivi.


În portul Amsderdam
În clămpănit de saboți
Hulpavi mateloți
Înfulecă hering prăjit,
Dezvelind dinți de-oțel și măsele
Prin care-au trecut ogarii furtunii,
Dinți cu care-au tras de vele,
Care-au mușcat din cornul lunii.


Unul țipă din toți bojocii la ospătar,
Fluturând în aer furca mâinii:
" Hei, mai bagă niște pește,
Aruncă-l colea, lângă pahar!"
Încearcă-apoi, icnit, să râgâie,
Dar de-abia scoate-un sughiț,
Așa că se ridică și râde,
Și se-încheie la șliț.


În portul Amsderdam
Marinarii-n ritmuri levantine,
Își freacă burdihanele pline
De coapsele doamnelor nopții;
Miroase-a căței somnoroși și a lene,
Voci arse de whisky,- îngână-o serenadă;
Spintecă noaptea flamandă
Glume și-ocheade obscene.


Râd și dansează-într-un dulce-abandon
Până când în aerul dens, senzual,
Harmonica suspină-acordul final;
Trec apoi, perechi, perechi,
Prin catifeaua nopții batave
Cu bărbățiile țanțoșe-n pantaloni,
Remorcând după ei femei ușoare
Pe străzi înguste, sub lampadare.


În portul Amsderdam
Mereu e-un marinar care bea
Și bea, și bea, și bea –
Și bea iarăși și iarăși,
Bea-n sănătatea tuturor târfelor
Din Hamburg și din Amsterdam,
Care-și vând carnea
Lui și la o mie de alți tovarăși.


Ele și-au scos frumusețile pe tarabă
Și virtutea pe vecie li-i pierdută-astfel
Pentru câțiva guldeni murdari;
Iar când matelotul nu mai poate turna-n el
Și-și ridică nasul spre carul ceresc,
Privind intens a bolții carcasă
În vreme ce se ușurează, ele jelesc
O iubire deloc credincioasă.


În portul Amsderdam
În portul Amsderdam

cântec interpretat de Jacques Brel, muzica de Jacques Brel, versuri de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook