Rudele lui Rosy
Cum veneam de la biserică, nepoată-mea și eu,
Zise Rosy, "bunicule, cine este Dumnezeu?"
Căutând să-i răspund într-o potrivită versiune,
Cam asta-a fost tot ce-am putut spune....
Dumnezeu este esența noastră-n Univers,
Tot ce se află sus, jos, alături și departe,
Atomul, norul și luceafărul de seară;
Ciocârlia, delfinul și-ogorul în care plugul ară,
Croiala Cosmosului din care facem parte.
Credința că există ceva de oameni mai presus,
În fața căruia tu, cu-încredere, te-înclini supus;
Un Mumbo Jumbo sau un Destin, numit și Joss,
Un Budha sau un Allah oricum, un mare Boss
În viața ta... Cât timp există mările și aștrii cei merei
Dumnezeul tău Etern va sălășui în ei.
Trăiește-n fiecare frunză care sub lună se răsfață,
Iar când florile mor, din viața lui El iarăși le dă viață ;
Dumnezeu nu-i ceva din afară, nici aparte
De Natură, ci chiar inima naturii, fără moarte;
Nu-i Arhitectul (cum sunt eu, de pildă,-al acestui vers)
El însuși este întregul Univers.
Zise Rosy, "Buni, ai un mod ciudat, un procedeu
Foarte-încâlcit de-a ți-L imagina pe Dumnezeu.
Mie-întotdeauna-mi apare, pentru cine-întreabă,
Asemeni unui bunic uriaș, cu barba albă!"
poezie de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
