Dor de vatră

După atâţia zeci de ani,
Printre prieteni şi duşmani
M-a cuprins un dor nebun
Să-mi revăd satul străbun,
Casa, prunii de sub feţi,
Livada cu mărul creţ,
Ulicioara cu noroi
Şi otava din zăvoi,
Unde adesea mă jucam,
Când pe “Mojar” o păşteam,
O hrăneam să ne dea lapte,
S-avem ce mânca cei şapte,
Cinci orfani, moşu şi mama,
Ce-aveau să înfrunte drama
Trecerii în nefiinţă,
Celui ce ne-a dat credinţă,
Tata... Vorba creştinească
S-a dus pe calea “cerească”,
Sus în “Rai” să odihnească.

Tată! Nu te-am cunoscut,
Eram mic, nepriceput,
Dar destinul m-a crescut.

M-a purtat în lung şi-n lat,
Ţara-ntreagă am colindat,
Dar de tine n-am uitat.

De-aceea tu, lună plină,
Ieşi de seară fă-mi lumină,
Să văd drumul care duce,
La căsuţa de la cruce,
Şi de-acolo... mai spre grui,
La mormântul tatălui.
Să mă-nchin, să-i las o floare,
Şi-un stejar mic la picioare,
Să crească, să-l bată vântul,
Să-i păzească-n veci mormântul.

Tată! De ce m-ai părăsit înainte de a te cunoaşte?
-"Ăsta mi-a fost destinul, fiule."

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!