Ploaie de vară
Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.
Se tânguie copaci... și plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.
Gene de ploaie se unesc
Cu tunete și sentimente.
Vulcani, sub tălpi, își prelungesc
În vis, dorințele ardente.
Și iar mi-i fulgerul pământ
Și-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Și-un ultim semn de întrebare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
