Eternul nopţilor

La fereastră, vin buluc, visele din lumi sihastre,
Biciuind cu nostalgie, toate gândurile noastre
Şi-n arpegii lăcrimoase, fulgerul loveşte fulger,
Lângă tâmplele iubirii, picuri de-aşteptare-mi sânger.

Timpul, parcă-ncremeneşte suspendat de nori şi vânt,
Printre stropii pribegiei şi eu vis şi ploaie sunt
Ce-o să-ţi bată în ferestre, lăcrimare repezită
Din adâncuri, fiara clipei, din blestem va fi trezită.

Şi voi picura etern, peste lume, nopţi şi gând,
Tu, aşteaptă-mă-n odaie, de iubire fremătând
Pe-aşternuturi de mătase, dorul meu să odihnească
Niciun murmur, nicio şoaptă, de trecut să amintească.

La fereastră, vin vrăjite, iele, zâne, ursitori,
Şi petrec în dans nebun, până când se pierd-n zori
Mie-mi pare că-s aievea şi mă las în lumea lor
Pic cu pic, se-adună-n suflet, alte picături de dor.

Şi se fac lacuri adânci, mai în fiecare noapte,
O dorinţă, neîmplinită, cu pricepere să înoate
Şi cu braţele deschise, mai culeg eternitatea,
Visele, doar visele, îşi aduc supuse partea.

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!