Cântecul safirelor

Se tem cocorii de-orizonturi drepte,
Se tem copiii de un zmeu înalt,
Se tem părinţii. Cine să-i aştepte,
Cu mâna-ntinsă către celălalt?

Atât a fost! Un episod tâmpit
Din viaţa patrupedelor terestre,
Cu botul sângerat şi umezit,
Se scurg în ploaia verzilor ferestre.

Şi urci cu fiecare pe un deal,
Ca mai apoi să-ncerci să îl cobori
În mijlocul pământului real,
Unde nu suntem decât muritori.

Şi târâi umbra netedă şi albă
Ca pe un sac din care nu mai ai
Puterea să-ţi apropii până-n barbă
Femeile cu părul lor bălai.

Eşti mâine, şi eşti azi, şi eşti mereu,
De când te-ai întrebat, copilul meu,
Un lup fără un ochi în luna plină,
Un surd ce-ngână veşnic în surdină
Un fel de-apocaliptic Dumnezeu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!