Imposibila tăcere

Simt cum roade tăcerea prin sânge,
de-o să scot în afară toate acumulările turbate
ca o avalanşă declanşată pe neaşteptate
acoperind pe cei vinovaţi şi pe alţii.

Aşa-mi creşte imaginea cu o stea,
mă descarc de îndrăzneala tăiosă
ca un râu revărsat peste câmpii.

Dar întinderea îl alungă şi-l pune între maluri
ca pe o depărtare la marginile mărilor de corali
de unde se pescuiesc perlele gigant
mai scumpe decât aurul.

Simt cum tăcerea mă roade iarăşi,
atât de mult am tacut
până m-a luat refluxul
şi-n apropiere nu era nicio barcă,
numai ţipătul pescăruşilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!