Rătăciri
Dalta înghețată a tăcerii
ne desparte uneori
în monade care se rostogolesc
spre puncte nedefinite din spațiu,
pe traiectorii haotice, browniene.
Uneori, eu încerc să regăsesc
inorogul alb
cu corn de argint
care renaște doar o clipă
din spuma zărilor dimineții,
pe când tu arunci nade
în care vrei să prinzi umbrele asfințiului,
să le țintuiești departe...
Dar amândoi recădem istoviți
în aceeași tulpină
din care ne extragem sevele.
Liniștea moale și densă a singurătății
ne respinge rănile înjumătățite...
Să ne punem capetele
unul pe umărul celuilalt!
Nu auzi cum,
ținându-ne de mână,
ne crește aripa îngerească?
Eu sunt aripa dreaptă,
tu ești aripa stângă
și doar împreună
putem fi un zbor întreg...
poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
