Mareea de iluzii

Mareea de iluzii tălăzuind cărări creştine
Melci rămaşi pe ţărm, convingător au ruginit
Încerc condescendent să fiu şi mai firesc cu mine
Dar pleoapa ofilită nu pot să o mai ridic

Nici valuri răzvrătite nu mai fac pe un cal albiu
Eu şi calul falnic, suntem fiinţe intrinseci
Ai lumii buimăcite ce-n frâie n-am putut să ţiu
Grăbiţi oamenii pe oameni vor tot vâna în veci

Copaci cu vârful lor curat bat cerul să-l trezească
Şi pier apoi în gura prea abstractului abis
Acolo unde ochiul nicicând nu o să privească
Şi unde s-a născut rebel zadarnicul meu vis.

Fuior am încercat să fac din repezile ape
Dar m-au domesticit rupându-mi fiecare os
Atunci, eu chiar nu aflasem că seara e aproape
Că viaţa-i dată cu-mprumut şi lumea-i de prisos

poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!