Nostalgie (Ai aruncat totul pe-o carte!)

Ascult liniştea, ce mult mă deranjează,
Şi plâng fără de lacrimi... şi oftez...
Deşi totul în jurul meu vibrează,
Eu împietresc... şi un oftat îmi desenez.

Şi curg lacrimi amare din ochi dulci,
Obrazul e uscat dar şi el plânge...
Dragostea, când vii să mi-o aduci?...
În inima care uşor se frânge...

Iubire! Iţi aminteşti de noi...?
Eram ca două stele strălucind...!
Vibram şi ne iubeam visând în doi
Fericirea ce o simţeam venind...

Dar tu ai aruncat totul pe-o carte!
Nu ai avut răbdare să înveţi...
Că dragostea nu era departe,
Nici împlinirea, cu care să te-mbeţi...

Şi acum, fiecare plânge-n felul lui;
Şi plânsul îl păstrează pentru sine...
Cât mă iubeşti de mult, n-ai vrut să-mi spui
Şi mă tot cauţi în nişte străine...

Dar mult destinul va lucra şi va veni
Acel moment, când dragostea învinge...
Vom învăţa din nou verbul "a trăi",
Şi iubirea divină va convinge...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!