Foc nestins

După ce-ai trecut prin foc,
Până şi aerul pare mai stabil,
Când unii aruncă vorbe de foc, ca şi săgeţi
Şi ţi-l servesc, drept combustibil.

Şi arzi mocnit,
Răni pe suflet, cicatrici pe chip,
Stingi cu lacrimi
Scânteile rămase,
Dai cenuşa deoparte.

E foc nestins,
Încă mai pâlpăie speranţa
Şi torni gaz pe foc,
Să-i mai întreţii flacăra.

Nu e flacără ce mistuie, ci care înalţă,
Din scrum, să te reîntorci la viaţă.
Ca pasărea Phoenix,
Să înveţi din nou zborul,
Cu o aripă tăiată.

E foc nestins de ploi,
E încă viu, chiar de împroşcat cu noroi.
Ca o torţă, ce ţine aprinsă noaptea,
E lumina, Divinitatea.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!