Ciocolată amară

Femeie, cine te sărută pe frunte şi pe inimă?
Doar vântul? Şi soarele când nu te-ascunzi de el?
Şi ploaia, uneori, sau neaua. Dar de iubit cu patimă?
Nu-i cine. Doar în vise mă cuprinde şi m- alintă uşurel,

Un tânăr ce miroase-a maci, cu ochi de ciocolată amară.
Mi-e drag, dar tare-i încruntat şi mai mult mânios îl ştiu.
Îmi face nopţile frumoase şi... poate-l păcălesc la vară,
Îi descreţesc fruntea şi mintea. Aş vrea să simt dacă e viu.

O fi, că doar nu umblă mort pe drum, sau.... poate.
Dar dacă-i mort ce-o fi păţit? Vreo boală? Sau iubirea?
De-aceea nu mai vrea plăceri să aibă. Nici păcate.
De înviat nu l-oi putea. Doar Dumnezeu, c-a lui este menirea.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!