Insomnie

Eu sunt poetul putredelor perne...
Pe gene, când somnul dulce apune,
Răsar răzleţe insomnii comune
Şi dănţuiesc odăile caverne.

Dimensiunea mea caniculară
Se zbate-n universul lateral,
Şi somnul greu se stinge integral
De vocea insomniei milenară.

Şi frunzele pe jos se odihnesc
Mai bine ca un solitar nebun
Tot ascultând, în vânt, şoapte ce-i spun
Un vechi poem de noapte, nebunesc.

Alături de iluzii personale
Mă-mbăt cu somnul tragic, pesimist,
Ce sparge insomnia ca un chist
Alunecând, pierdută, pe canale...

poezie de Ionuţ Popa din Valuri
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!