De ce mă consider un mare poet

Motto:
"Nenorocitule, tu crezi că poţi să-mi smulgi din umăr braţul drept?
E mama mea care m-a condamnat la moarte!"

Încet îşi întinge degetele de fildeş
Bătrânul schivnic, în floarea de colţ...
Din ea se înalţă albastru fum de tămâie
Şi cade o ploaie cernită prin bolţi.
Nu, nu sunt eu, dar cine cântă
Cu glasul zdrobit peste zodia de-argint?
Cu glas ventriloc, cu voce de sfântă,
Cu-n pic de mercur peste măsura de-absint?
Dar cine-ar spune oare-nfiorat
Că nu las eu tot ce-i mai bun în mine?
Se va prelinge neutrinul curentat
Către mai bune continente, ori caline.
Şi de va fi să-not sincron,
Cu pulberea neliniştii aură,
Şi fuga iepurelui e doar oximoron,
Căci sângele din rana lui se scurge-n gură.
Şi iar mereu, mereu îndeamnă
Căci nici măcar nu curge paşnic
Ca totul tot să fie luat în seamă
Şi într-un fel să sune straşnic.
Aşa e, doar v-am păcălit
Nu, nu-s poet, sunt cel mai mare,
Sunt cel mai mare exhibiţionist!

poezie de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!