Verde

Ceața se așterne pe câmpia umedă
Florile respiră greu
Frunzele mângâie lin cerul,
Păsările își iau zborul
În căutare de ceva nou, mai curat,
Eu stau și privesc,
Cu mintea limpede și ochii încărcați
De prea mult verde,
Natura îmi este aproape
O simt, îmi vorbește
Aud un strigăt disperat
Ajutooooor!!!
Se aude un ecou pierdut,
Mă simt neputincioasă
Ce-aș putea eu să fac sunt doar un om
Să vindec rana sângerând a planetei noastre
Ce-aș putea eu să fac?
Îmi ud grădina din dosul casei
Și îmi sărut florile de sub fereastră,
Ador fiecare fir de iarbă
Iubesc cea mai rămas...
Mi-e frică să clipesc,
Mi-e frică să nu pierd
Verdele din suflet să nu-l șterg!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook