Plânge lutul

Plânge lutul, tremură copacii,
Iarba verde în pământ se-ndoaie,
Strugurii nu mai aşteaptă ploaie
Şi rămân să ne descânte vracii.
Nimeni nu-nţelege de ce doare
Rugăciunea spusă-n apărare.

Plânge lutul, se îngroapă mirii,
Soarele se-ascunde de furtună,
Ţipă vremea rea a vreme bună
Ca să-nşele iarăşi mersul firii.
Şi-n Gadara, umblă pe cărare
Porcii, muşinând mărgăritare.

Plânge lutul, se-ncălzesc în paturi
Cei pecetluiţi cu nefirescul;
Languros ne-mpresură grotescul
Cu lozinci, cu teamă şi cu sfaturi.
Şi-am secat, iar ultima speranţă
Face cu păcatul alianţă.

Plânge lutul, se-nmulţesc stăpânii,
Îşi bocesc femeile bărbaţii,
Preoţii cei mari şi învăţaţii
Mută-n zare Dealul Căpăţânii.
Zdrenţuit şi dincolo de zare,
Şade-un curcubeu cerând iertare.

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!