Hiems

E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac; și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac,
natura-și dă solemnă agonicul răsuflet,
și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată
și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit;
și gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

poezie clasică de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook