Chemare albastră

sunt o conştiinţă împăcată cu vaste reflecţii
asupra existenţei cu voaluri de mistere
elanul demiurgic cu nesfârşitele proiecţii
a viselor cu aripi care se avântă sus în emisfere.

duhul sfânt îmi pare geniul pur al vieţii
se pogoare în suflet la albastră chemare
atunci când se destramă tenebrele nopţii
şi iubitorul soare răsare iar din mare.

prin credinţă sacră îmi izbăvesc destinul
cu iubiri boeme mut muntele din loc
la cina cea de taină savurez festinul
Isus mântuitorul a pus în mine foc.

să ard întunecimea tot răul tot veninul
sufletul să-mi rămână structură de proroc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!