Latenţele ce mor

În fiecare zi,
acelaşi ritm impus,
preexistent,
aceleaşi gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neştiute latenţe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi şi pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente aşteaptă răbdătoare,
ascunse după ceaţa sau după întunericul privirii.

Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găseşte drumul spre scoică
şi zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mişcătoare
sau castele de nisip,
aşa şi viaţa noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari nelinişti
ce cresc în noi şi cresc,
fără s-audă, să simtă, să ştie
latenţele ce mor.

Te-ntrebi
ce sevă să alegi din toate sevele latente?
Spre care răsărit să deschizi ochii
din toate răsăriturile latente?
Ce viaţă să trăieşti din vieţile latente
tăcute, răbdătoare,
sau pline de dorinţa de-a exista sub soare?

Răspunsul e în tine,
în inima care aşteaptă cuminte
să-ţi crească perla
din firul de nisip rătăcitor ce eşti.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!