Liniştea cu vin pelin

Liniştea se sparge-n valuri, scoicile se-nchid oval,
Marea spumegă pe maluri, luna curge în aval,
Gândul îmi îngheaţă starea şi cuvintele orbesc,
Mă inundă iarăşi marea... tot nebună te iubesc...

Am nevoie de cuvinte, de iluzii şi extaz,
Am promis să fiu cuminte, dar am lacrimi pe obraz,
Tu, în mintea mea bolnavă eşti un demon dar şi sfânt,
Eşti comoara din epavă şi blestemul din cuvânt...

Liniştea coboară-n valuri peste ochii mei vrăjiţi
De iluzia iubirii, de alai de-ndrăgostiţi,
Şi te văd cu ochii minţii, aplecat peste pervaz,
Lăcrimând în faţa lunii, trist, cerându-mi un răgaz

Să mai las cortina seara, să iubeşti necontrolat
Sânul pârguit ca para, trupul meu neconsolat.
Gura ta muşcând haotic buzele de-un roşu plin
Mă inspiră iar erotic... şi beau vinul cu pelin.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!