Mă îndrăgostesc!

În orice zi şi-n orice clipă,
Repede mă îndrăgostesc.
Dacă eu cad, ea mă ridică.
Cum aş putea să îmbătrânesc?

Că-i răsărit sau este apus,
Farmecul ei îmi este de ajuns.
Să rămân un suflet tânăr, mereu,
Să fiu aproape de Dumnezeu.

Ea mă face mereu să zâmbesc,
Cum să nu mă îndrăgostesc?
Iubirea ei este pentru mine,
Cum sunt florile pentru albine.

Dragostea ce zilnic o emană,
Îmi este a iubirii dulce hrană.
Frumuseţea ei strălucitoare,
Îmi este lumină în reflectoare.

Aş putea să mă opresc aici,
Dar continui să o descriu...
Bunătatea ei e o bandă cu lipici,
De care m - am lipit fără să ştiu.

O flacără imensă ce arde neîncetat,
Îmi este căldură pe timp de noapte.
O stea enormă pe cerul înstelat,
Mă veghează continuu îndeaproape.

O floare cu un miros foarte deosebit,
Ce îmi transmite multă energie.
Un copac mare dar nemaipomenit,
Îmi este sursă de hrană vie, pe vecie.

Un izvor care izvorăşte din munte,
Mă ţine puternic şi extrem de sănătos.
Apă limpede cu care mă spăl pe frunte,
De ridurile care nu -şi au niciun rost...

Sunt conştient că nu-i totul roz,
Şi lumea nu este atât de bună.
După orice demolare rămâne moloz.
Dragostea se construieşte împreună.

Am scris aceste strofe despre ea,
Ca toţi oamenii care citesc să ştie.
Că viaţa nu-i atât de rea şi grea,
Cum vor unii să fie. Viaţa e magie!

poezie de Ovidiu Kerekes (13 februarie 2019)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!